Cât înseamnă, în kilowați și în lei
Tabelul de mai jos pornește de la o producție de 1.100 până la 1.300 kWh pe an pentru fiecare kWp instalat, care este intervalul obișnuit în nordul țării la o orientare rezonabilă, și de la un preț al energiei de 1,10 lei pe kWh. Sunt aceleași ipoteze pe care le folosește și calculatorul de pe site, scrise deschis ca să le poți verifica.
| Instalația | Producție pierdută | În bani, pe an |
|---|---|---|
| 5 kWp, casă mică | 550 până la 1.300 kWh | circa 600 până la 1.430 lei |
| 10 kWp, casă obișnuită | 1.100 până la 2.600 kWh | circa 1.210 până la 2.860 lei |
| 30 kWp, pensiune sau atelier | 3.300 până la 7.800 kWh | circa 3.630 până la 8.580 lei |
| 100 kWp, hală | 11.000 până la 26.000 kWh | circa 12.100 până la 28.600 lei |
Intervalele sunt largi pentru că depinde enorm de mediu. Aceeași instalație, la marginea satului lângă un drum de pământ, se murdărește într-o vară cât alta în trei ani la marginea unei păduri. Am pus marginea de jos peste tot unde a existat dubiu, tocmai ca să nu iasă cifre care ne avantajează pe noi.
De ce ploaia nu rezolvă problema
Este cea mai răspândită idee greșită despre fotovoltaice și e ușor de înțeles de ce: după ploaie panoul chiar arată mai curat. Ploaia spală praful afânat. Nu ia polenul lipit, funinginea, pelicula grasă de la traficul rutier și cu atât mai puțin găinațul de păsări, care se usucă și devine ca cimentul.
Mai rău, o ploaie scurtă pe un panou prăfuit face exact ce face pe un parbriz murdar: adună praful în dâre care se usucă și rămân acolo. Zonele de scurgere, adică marginea de jos și marginile ramei, sunt și cele mai afectate.
De ce o murdărie mică taie procente mari
Celulele dintr-un panou sunt legate în serie, iar într-un circuit în serie curentul se ajustează după veriga cea mai slabă. O bandă de murdărie lată de doi centimetri, pe marginea de jos, unde se adună depunerile, poate limita tot șirul de celule de deasupra ei. De asta pierderea nu e proporțională cu suprafața acoperită: acoperi 3% din panou și pierzi 10% din producție.
Același mecanism explică de ce o singură pată de găinaț contează mai mult decât un strat uniform de praf pe tot panoul. Praful uniform reduce lumina peste tot cu puțin. Pata opacă blochează complet o celulă și trage după ea tot șirul, iar dacă ține luni de zile poate produce și încălzire locală, ceea ce scurtează viața panoului.
Când merită și când nu
Nu are rost să speli o instalație de 5 kWp curățată acum patru luni. Pierderea e de câteva sute de kWh pe an în cel mai rău caz, iar tu ai plăti o deplasare. Merită în trei situații clare:
- A trecut peste un an de la ultima curățare, indiferent de mărime. Aici pierderea dintr-un singur an depășește de câteva ori costul lucrării.
- Instalația e peste 20 kWp, chiar dacă a trecut mai puțin. La volum, până și 5% înseamnă mii de lei.
- Vezi cu ochiul liber depuneri: dâre albicioase la margini, pete de găinaț, un strat mat de polen galben după primăvară. Dacă se vede de jos, e deja mult.
Există și situația inversă, în care e mai bine să aștepți: dacă tocmai a început o perioadă lungă de praf, cum e treieratul pe terenurile din jur sau un șantier vecin, are sens să programezi curățarea după, nu în mijlocul ei.
Care e cel mai bun moment din an
Contraintuitiv, nu vara. Cea mai mare diferență o face o curățare la sfârșitul iernii, în februarie sau martie, exact înainte de perioada în care zilele încep să crească. Iarna sunt puține ore de lumină și soarele bate oblic, deci fiecare procent pierdut se simte mai tare decât în iunie, când oricum ai producție de vârf și adesea limitarea vine din altă parte.
A doua fereastră bună e octombrie, după ce cade praful de la recoltat și înainte de lunile cu producție mică. Cine face o singură curățare pe an și vrea efect maxim o face în una din aceste două ferestre, nu în plină vară.
Zăpada nu e o problemă: se topește singură de pe panouri, pentru că sticla e înclinată și se încălzește. Praful de sub ea rămâne însă acolo, iar apa de la topire îl fixează și mai bine.
Ce nu trebuie făcut niciodată
Sticla panoului are un strat antireflex care, o dată dus, nu se mai pune la loc. Lista scurtă de lucruri care strică definitiv:
- Aparatul cu presiune mare. Peste 40 de bari se pot forța garniturile ramei și se poate produce infiltrație pe marginea laminatului. Efectul apare peste ani, ca degradare vizibilă a celulei.
- Apa de la robinet, lăsată să se usuce. Are minerale. Rămâne calcar, adică exact problema pe care voiai să o rezolvi.
- Călcatul pe panouri. Produce microfisuri în celule, invizibile cu ochiul liber, care scad producția pentru totdeauna. Se lucrează de la sol, cu prăjină.
- Curățatul la prânz, pe sticlă fierbinte. Apa rece pe sticlă la 60 de grade înseamnă șoc termic. Se lucrează dimineața sau în zile acoperite.
- Frecatul uscat. Un singur fir de nisip prins în lavetă zgârie tot panoul.
Poți să le speli singur?
La o instalație mică, montată pe un acoperiș jos, la care ajungi în siguranță de la sol cu o prăjină, da. Ai nevoie de apă cu conținut mic de minerale, de o perie moale dedicată, care nu a atins niciodată pavaj sau fațadă, și de răbdarea de a nu freca. Metoda corectă e apă multă care curge continuu prin perie, ca particulele să fie luate de curent, nu târâte pe sticlă.
Nu merită să încerci singur când panourile sunt pe un acoperiș înclinat la care ai nevoie de scară, când instalația e mare sau când ai depuneri vechi, întărite. Riscul nu e la panou, e la tine: majoritatea accidentelor la lucrul la înălțime se întâmplă la scări, în lucrări care păreau de zece minute.
Un lucru de verificat înainte: unele garanții de instalare cer o anumită procedură de curățare sau interzic accesul pe panouri. Citește condițiile sau întreabă instalatorul.
Cum verifici singur dacă a ajutat
Nu compara producția de dinainte cu cea de după, pentru că se schimbă vremea și se schimbă unghiul soarelui. Compară, în aplicația invertorului, aceeași zi senină cu o zi senină din aceeași perioadă a anului trecut, sau, mai simplu, două șiruri identice dacă ai unul curățat și unul nu. Diferența trebuie să se vadă în vârful de la prânz, nu în totalul zilei.